Creșterea alarmantă a numărului de pacienți care ajung în stare gravă în secțiile de Terapie Intensivă, infectați cu virusul SARS-COV-2, a adus spitalele din toată țara într-o situație de criză. Managerii unităților COVID și personalul medical caută în permanență soluții ca să poată gestiona cât mai bine situația, astfel încât toți pacienții care au nevoie de îngrijiri medicale să poată beneficia de cele mai bune tratamente.