Testare gratuită a glicemiei, colesterolului şi tensiunii arteriale, la Deva, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Diabetului

Nov 10, 2022 | Prevenţie, Ştiri

Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani, din Deva sau din localităţile învecinate, vor putea beneficia de testarea gratuită a glicemiei, colesterolului şi tensiunii arteriale în cadrul unei acţiuni ce va fi organizată, luni, în oraş, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Diabetului.

Testările vor fi efectuate la sediul Centrului de Inovare din Deva cu prilejul unui eveniment derulat în comun de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara şi Direcţia de Asistenţă Socială Deva.

„Acţiunea are ca scop creşterea nivelului de conştientizare în rândul populaţiei asupra pericolului pe care îl reprezintă bolile care nu sunt diagnosticate şi tratate la timp, precum şi creşterea numărului de persoane care îşi măsoară regulat glicemia, colesterolul şi tensiunea arterială şi a celor care adoptă un stil de viaţă sănătos, care să prevină apariţia bolilor grave”, a informat miercuri Primăria Deva.

Persoanele care participă la testarea gratuită vor beneficia şi de interpretarea rezultatelor testelor şi vor primi informaţii şi recomandări din partea specialiştilor pentru rezolvarea problemelor.

În judeţul Hunedoara, peste 30.000 de persoane sunt diagnosticate cu diabet, iar 7% din totalul acestora reprezintă cazuri noi – potrivit celui mai recent raport al DSP Hunedoara asupra stării de sănătate a populaţiei.

Pe de altă parte, mai mult de 60.000 de persoane sunt diagnosticate cu hipertensiune arterială – principalul factor de risc pentru bolile cardiovasculare, în timp ce mulţi dintre adulţii hipertensivi nu ştiu că suferă de această boală. AGERPRES