Spitalul Județean din Suceava, introdus în programul național pentru tratamentul pacienților cu AVC acut

Aug 24, 2021 | Cardiologie de Urgenţă, Cardiologie intervențională, Ştiri

Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost introdus în programul național pentru tratamentul pacienților cu accident vascular cerebral (AVC) acut.

Măsura este prevăzută într-un ordin al ministrului Sănătății, publicat luni în Monitorul Oficial.

Decizia vine după ce unitatea medicală din Suceava a transmis o adresă Ministerului Sănătății, prin care a solicitat includerea în programul AP-AVCAc (acțiuni prioritare – tratament intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut).

Cererea a fost analizată de colectivul de lucru al AP-AVCAc, care a constatat că sunt îndeplinite condițiile privind includerea Spitalului Județean de Urgență Suceava în program.

 

Continuarea pe 360medical.ro