O procedură de revascularizare a membrelor inferioare, realizată printr-o metodă extrem de rar utilizată atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial, a fost efectuată săptămâna aceasta în premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe de o echipă de medici din judeţele Covasna şi Braşov.

Potrivit conducerii spitalului, intervenţia, realizată de Sorin Baloş, medic primar în chirurgie cardiovasculară, şi Gyorbiro Laszlo, medic specialist în chirurgie vasculară, a presupus alimentarea membrelor inferioare ale unei paciente din judeţul Harghita, în vârstă de 53 de ani, cu sânge transferat din aorta ascendentă.

„Antecedentele medicale pe care aceasta le avea nu au permis utilizarea metodei obişnuite în astfel de cazuri aşa încât echipa de chirurgi a fost nevoită să apeleze la o soluţie ‘nonconformistă’, respectiv montarea pe aorta ascendentă a unui vas de sânge artificial (proteză vasculară), comandat din Germania, şi menit să transporte sângele până la cele două membre”, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Intervenţia a durat aproximativ două ore şi jumătate şi a decurs fără complicaţii, iar medicii afirmă că a fost un succes având în vedere că ambele picioare ale pacientei sunt calde, ceea ce înseamnă că le este asigurată cantitatea necesară de sânge.

„Intervenţia presupune ca din aorta ascendentă – de la aproximativ 4 cm de la inimă – să fie montată o proteză specială, bifurcată, în formă de Y, care să transporte sângele în picioare. Am ales o variantă chirurgicală rară, de a porni de la aorta ascendentă, respectiv vasul principal care aduce sângele de la inimă către toate organele. Am realizat o sternotomie, aşa cum procedăm în cazul operaţiilor pe cord deschis, şi am condus proteza pe sub piele, circa 40 de centimetri, până la vasele importante din zona inghinală, acolo unde se găsesc ambele artere femurale care transportă sângele spre picioare”, a declarat dr. Gyorbiro Laszlo, citat în comunicat.

Medicul a mai spus că extrem de importantă în reuşita acestei operaţii a fost şi munca depusă de echipa de anestezişti formată din dr. Buzsi Janka şi dr. Costache Cătălin de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.

„Nu putem fi deschizători de drumuri în toate situaţiile, dar suntem încântaţi să ne numărăm printre puţinele spitale din lume care au realizat o astfel de procedură. Întotdeauna o astfel de reuşită este rezultatul unei munci în echipă. Încă o dată mă declar mândru de colegii mei, care au dovedit din nou că sunt extrem de bine pregătiţi şi nu se tem să apeleze la metode mai puţin obişnuite, totul în favoarea pacientului. Trebuie să spun că avem o echipă medicală bine pregătită în toate secţiile, în toate specialităţile şi că această realizare este şi rezultatul muncii celor aproape 1.000 de angajaţi ai spitalului. Lucrăm în permanenţă la îmbunătăţirea serviciilor oferite de spitalul nostru şi suntem sprijiniţi la tot pasul de Consiliul Judeţean Covasna, dar fără profesionalismul şi dăruirea colegilor mei nimic nu ar fi posibil”, a afirmat managerul spitalului, Andras-Nagy Robert.

Medicul Sorin Baloş de la Spitalul Judeţean Braşov, care are o experienţă de aproape 20 de ani în chirurgia cardiovasculară, s-a declarat onorat de faptul că a putut face parte din echipa care a realizat această operaţie inedită, menţionând că „a găsit la Sfântu Gheorghe condiţii de chirurgie cardiovasculară de înaltă calitate şi o echipă entuziastă”.

De-a lungul timpului, în România au mai fost realizate doar două proceduri de acest fel, iar la nivel mondial există publicaţii despre aproximativ 50 de astfel de cazuri, se mai arată în comunicat. AGERPRES