Inteligența artificială vine cu soluții noi pentru tratamentul femeilor care au suferit un atac de cord

Aug 30, 2022 | Inovaţie, Recuperare Cardiovasculară, Ştiri

Evaluarea riscului unui atac de cord în cazul femeilor este o provocare, motiv pentru care acestea sunt mai predispuse decesului din cauza unui atac de cord. Cercetătorii de la Universitatea din Zurich au dezvoltat un nou scor de risc cardiovascular, bazat pe inteligența artificială, care îmbunătățește îngrijirea personalizată pentru pacienții de sex feminin cu infarct miocardic.

Infarcturile sunt una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, iar femeile care suferă un infarct prezintă o rată a mortalității mai ridicată decât bărbații. Acest fapt reprezintă un motiv de îngrijorare pentru cardiologi și a condus la anumite controverse în domeniul medical cu privire la cauzele și efectele posibilelor lacune în tratament.

Problema începe odată cu simptomele; spre deosebire de bărbați, care suferă de obicei dureri în piept cu iradiere în brațul stâng, atacul de cord la femei se manifestă adesea prin dureri abdominale care iradiază spre spate, greață și vărsături. Aceste simptome sunt adesea interpretate greșit de către pacienți și de către personalul medical.

Profilul de risc și tabloul clinic sunt diferite la femei

O echipă internațională de cercetare condusă de Thomas F. Lüscher, profesor la Centrul de Cardiologie Moleculară de la Universitatea din Zurich (UZH), a analizat rolul sexului persoanei în atacurile de cord: „În funcție de sexul pacientului diferențele înregistrate în fenotipul bolii pot fi notabile. Studiul nostru arată că femeile și bărbații prezintă diferențe semnificative ale profilului de risc, în momentul internării în spital”, spune Lüscher.

Atunci când diferențele de vârstă și factorii de risc, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul nu sunt luate în considerare, pacienții de sex feminin, care suferă un atac de cord, înregistrează o rată a mortalității mai ridicată decât pacienții de sex masculin: „Din punct de vedere statistic, atunci când aceste diferențe sunt luate în considerare, femeile și bărbații prezintă o rată similară a mortalității”, adaugă cardiologul.

Pacienții de sex feminin primesc tratament diferit, conform actualelor modele de risc

În studiul lor, publicat în The Lancet, cercetători din Elveția și Regatul Unit au analizat date de la 420.781 de pacienți din Europa care au suferit cel mai frecvent tip de atac de cord.

„Studiul arată că modelele de risc stabilite, care ghidează managementul clinic al pacienților, sunt neclare la femei și favorizează tratamentul diferit”, spune primul autor Florian A. Wenzl, de la Centrul de Medicină Moleculară de la UZH.

„Folosind un algoritm de învățare automată și cele mai mari seturi de date din Europa, am reușit să dezvoltăm un nou scor de risc cardiovascular, bazat pe inteligența artificială, care ține cont de diferențele legate de sex în realizarea profilului de risc de bază și îmbunătățește predicția ratei mortalității la ambele sexe”, completează Wenzl.

Realizarea profilului riscurilor, cu ajutorul inteligenței artificiale, îmbunătățește îngrijirea individualizată

Mulți cercetători și companii de biotehnologie sunt de acord că inteligența artificială și analiza Big Data reprezintă următorul pas pe drumul către îngrijirea personalizată a pacienților: „Studiul nostru anunță era inteligenței artificiale în tratamentul atacurilor de cord”, spune Wenzl.

Algoritmii moderni pot folosi seturi mari de date pentru a face predicții precise despre prognosticul pacienților individuali – factorul cheia al tratamentelor individualizate.

Thomas F. Lüscher și echipa sa văd un potențial imens în aplicarea inteligenței artificiale în gestionarea bolilor cardiovasculare atât la bărbați, cât și la femei: „Sper că implementarea acestui scor nou în algoritmii de tratament va rafina strategiile actuale de tratament, va reduce inegalitățile date de sexul pacientului, și va îmbunătăți șansele de supraviețuire ale unei persoane cu atac de cord.”

 

Sursă: MedicalXpress.com