Dr. Andreea Lăcraru, cardiolog la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni”: Consumul regulat excesiv de alcool produce o afecțiune foarte gravă a inimii, cardiomiopatia alcoolică

Oct 20, 2021 | Asociaţii de Pacienţi, Ateroscleroză & Aterotromboză, Evenimente, Insuficiență cardiacă, Prevenţie, Ştiri

Invitată în cadrul conferinței dedicată Zilei Mondiale a Inimii, un proiect dezvoltat de Asociația Optim Cardio împreună cu comunitatea platformei CardiologieModerna.ro, Dr. Andreea Lăcraru, medic specialist cardiolog în cadrul Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni”, București, Asistent Universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, a atras atenția cu privire la efectele negative ale alcoolului asupra structurii și funcției cardiace se exercită atât prin toxicitatea directă, prin toxicitatea metabolică la nivel cardiac, cât și prin deficitul de vitamina B1, care este frecvent întâlnită la persoanele ce consumă alcool.

”Alcoolul este unul dintre cele mai frecvente vicii; la nivel global două treimi dintre adulți consumă alcool, dintre aceștia 10% fiind consumatori cronici. Dacă până în urmă cu câțiva ani consumul de alcool era mai frecvent întâlnit în rândul bărbaților, în ultimii ani numărul femeilor care consumă alcool cu regularitate este într-o continuă creștere. Acestea par a fi mai sensibile la efectele toxice ale alcoolului asupra funcției cardiace; în cazul lor aceste afecțiuni apar la un consum mult mai mic de alcool comparativ cu bărbații”, a subliniat medicul specialist.

Consumul de alcool: frecvența și cantitatea sunt foarte importante

Dr. Andreea Lăcraru arată că alcoolul consumat în cantitate mică și ocazional s-a dovedit că poate avea chiar efect benefic pentru sănătate. De exemplu, poate scădea riscul pentru factorii care favorizează apariția aterosclerozei, principala cauză de apariție a bolilor cardiovasculare și, de altfel, scade riscul de apariție a diabetului zaharat și chiar poate să crească nivelul de HDL colesterol, așa numitul colesterol bun. Însă consumul excesiv de alcool este chiar dăunător, putând duce la apariția bolilor cardiovasculare, a bolilor hepatice, a bolilor cerebrale și pancreatice, efectul negativ pentru inimă și pentru vasele de sânge constând în apariția hipertensiunii arteriale, a fibrilației atriale, a cardiomipatiei dilatative sau a accidentului vascular cerebral.

“Prin cantitate mică de alcool consumată, cercetătorii au stabilit că aceasta este echivalentul a 15 grame de alcool pur/zi în cazul femeilor și 30 grame alcool pur/zi în cazul bărbaților, fără a depăși 80 grame alcool pur/săptămână la femei și 140 grame/săptămână la bărbați. Ca un exemplu mai practic, un pahar cu vin de 250 ml este echivalentul a 25 grame alcool pur. Orice cantitate în plus peste această doză este considerată dăunătoare pentru sănătate. De asemenea, aceste doze variază odată cu vârsta; alcoolul afectează în mod diferit organismul pe măsură ce înaintăm în vârstă, de aceea Societatea Americană de Geriatrie recomandă ca începând cu vârsta de 65 de ani, consumul de alcool să fie limitat la maxim un pahar pe zi”, a explicat medicul cardiolog.

Atenție la interacțiunea alcoolului cu medicamentele

O atenție deosebită trebuie acordată și interacțiunii dintre consumul de alcool și cel de medicamente, cum ar fi medicamentele pentru hipertensiune arterială, cele pentru controlul ritmului, alcoolul putând, fie să crească, fie să scadă efectul acestor medicamente.

O relație între consumul cronic exagerat de alcool și insuficiența cardiacă a fost remarcată încă din secolul al XX-lea, astăzi fiind foarte bine cunoscut faptul că alcoolul consumat în cantități mari este cardiotoxic, consumul regulat excesiv de alcool producând o afecțiune foarte gravă a inimii denumită cardiomiopatia alcoolică.

Dr. Andreea Lăcraru afirmă că nu există un consens cu privire la consumul și cantitatea de alcool responsabilă pentru apariția acestei afecțiuni cardiace, dar cele mai multe studii arată că pacienții care au acest tip de cardiomiopatie au consumat mai mult de 90 de grame alcool pur/zi pentru cel puțin 5 ani de zile.

“Este important să reținem că această cardiomiopatie alcoolică, dacă este descoperită în fazele incipiente, este reversibilă doar prin renunțarea la consumul de alcool și prin administrarea tratamentului specific insuficienței cardiace. Însă, dacă se continuă consumul de alcool, mortalitatea la 4 ani a acestor pacienți cu cardiomiopatie alcoolică poate să ajungă și la 50 %. Concluziile ar fi că alcoolul consumat cu moderație poate fi benefic, dar întotdeauna trebuie să vă consultați cu medicul dumneavoastră, mai ales dacă sunteți diagnosticați cu o boală cardiovasculară. Este foarte important să întrebați medicul dacă vreunul dintre medicamentele pe care le administrați interferează cu consumul de alcool sau dacă există vreo contraindicație în ceea ce privește consumul de alcool în cazul dumneavoastră”, a conchis Dr. Andreea Lăcraru.

Conferința a marcat Ziua Mondială a Inimii

Reuniunea Comunității OSC – CardiologieModerna.ro, dedicată prevenției cardiovasculare, a fost organizată miercuri, 29 septembrie 2021, pentru a marca Ziua Mondială a Inimii. Medici din cadrul Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni”, au explicat publicului larg cum pot să acorde o mai bună îngrijire inimii, înainte de a dobândi o boală cardiovasculară, dar și care sunt modalitățile optime de recuperare, în urma unui episod cardiovascular marcant.

Invitații au susținut prezentări succinte, pe câteva subiecte foarte importante din zona cardiovasculară, mai ales, dacă e să ne raportăm la rata ridicată a mortalității în România și pe glob, provocată de bolile inimii.