Demersuri de colaborare în domeniul cardiologiei intervenționale între Ministerele Sănătății din România și Germania

May 27, 2021 | Cardiologie intervențională, Cardiologie Pediatrică, Ştiri | 0 comments

Managerul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, dr. Mariana Ciorba, a declarat că au fost iniţiate demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru încheierea unei colaborării oficiale cu Ministerul Sănătăţii din Germania, astfel încât colaborarea dintre IUBCvT Târgu Mureş şi Deutschen Herzzentrum München să devină oficială şi permanentă.

Dr. Mariana Ciorba a făcut acest anunţ după ce o echipă de medici de la Deutschen Herzzentrum München şi de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş au efectuat trei intervenţii de înlocuire de valvă la nivelul arterei pulmonare prin metode minim-invazive la copii, în cadrul proiectului AngioNet „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri”, iniţiat de Academia de Ştiinţe Medicale şi derulat la Târgu Mureş în această săptămână.

„Ne bucurăm foarte mult că am pus încă o cărămidă la colaborarea noastră cu colegii noştri de la Institutul Inimii din München. Ne bucurăm încă odată că ne-am dezvoltat cu o nouă experienţă paleta de servicii în domeniul cardiologiei intervenţionale pediatrice, care aşa cum ştim este un sector de nişă în ţara noastră şi pe care Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş este pregătit să o dezvolte. În acelaşi timp, am făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru a încheia o colaborare oficială între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii din Germania, pentru a da o tentă mult mai oficială colaborării dintre noi şi Deutschen Herzzentrum München. Încă odată îmi felicit colegii pentru că sunt nişte deschizători de drumuri în România şi doresc să mulţumesc echipei domnului profesor Andreas Eicken (şeful laboratorului de cateterism cardiac de la Deutschen Herzzentrum München, n.r.), prietenul nostru, care de fiecare dată ne-a sprijinit în acest domeniu de activitate. În acelaşi timp, să nu uităm că copiii sunt averea acestei ţări şi noi luptăm pentru a da ani de viaţă acestor copii care se nasc cu malformaţii cardiace congenitale”, a declarat presei dr. Mariana Ciorba.

Managerul IUBCvT Târgu Mureş a precizat că, în funcţie de capacitatea logistică, în funcţie de finanţare, se vor putea face astfel de intervenţii şi în România. „Avem astfel de copii, sunt copii care pot fi trataţi, sunt copii pe care-i trimitem în Germania, care depăşesc posibilităţile noastre, dar în mare măsură putem trata la nivelul nostru cam tot ceea ce ni se adresează la nivelul posibilităţii de internare şi de tratare. Bineînţeles, avem o listă de aşteptare (…) care, din nefericire, este destul de lungă, dar noi sperăm ca din cazurile care sunt să putem interveni în timp util la cât mai multe. La care nu putem interveni, apelăm la colegii noştri din Germania. Costurile sunt destul de ridicate, dar nu atât de ridicate cât ar costa un formular E 112, deci este greu de spus un cost exact pentru că diferă de la afecţiune la afecţiune la câteva zeci de mii de euro, dar spun şi repet, nu atât de mult cât un formular E 112 (formular prin care se trimite copilul/pacientul la tratament în străinătate, unde se decontează facturile la nivelul serviciilor de acolo). Anul acesta au fost trimişi undeva în jur de 10 de copii, poate nu atât, poate mai mulţi adulţi decât copii, adulţi care erau într-o stare destul de avansată a afecţiunii”, a susţinut dr. Ciorba.

Potrivit managerului IUBCvT Târgu Mureş, sistemul informaţional din România nu permite o estimare exactă a numărului de cazuri de malformaţii cardiace congenitale, dar că adresabilitatea către centrul din Târgu Mureş este tot mai mare, la fel şi lista de aşteptare.

Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, profesor doctor Radu Deac, coordonatorul proiectului, a arătat că, pe lângă aceste intervenţii asupra pacienţilor, prin AngioNet „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în valoare de 112.311.680,38 lei, începând din 2015, au fost achiziţionate angiografe de ultimă generaţie pentru 17 centre de cercetare din întreaga ţară, printre care şi cel de la Târgu Mureş. Proiectul s-a încheiat miercuri la Târgu Mureş. AGERPRES

EVENIMENTE

Calendar

June 2021

MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
31
1
2
3
4
5
6
Events for 1st June
No Events
Events for 2nd June
No Events
Events for 3rd June
Events for 4th June
Events for 5th June
No Events
Events for 6th June
No Events
7
8
9
10
11
12
13
Events for 7th June
No Events
Events for 8th June
No Events
Events for 9th June
No Events
Events for 10th June
No Events
Events for 11th June
Events for 12th June
Events for 13th June
No Events
14
15
16
17
18
19
20
Events for 14th June
No Events
Events for 15th June
No Events
Events for 16th June
Events for 17th June
Events for 18th June
Events for 19th June
Events for 20th June
No Events
21
22
23
24
25
26
27
Events for 21st June
No Events
Events for 22nd June
No Events
Events for 23rd June
No Events
Events for 24th June
No Events
Events for 25th June
Events for 26th June
Events for 27th June
No Events
28
29
30
1
2
3
4
Events for 28th June
No Events
Events for 29th June
No Events
Events for 30th June
No Events

VIDEO

INTERVIU

INFOGRAFIC

Follow Us