Congresul Național de Medicină Internă are loc în perioada 2-5 iunie, online

May 6, 2021 | Evenimente, Ştiri | 0 comments

Miercuri, 2 iunie 2021, se vor deschide lucrările Congresului Naţional de Medicină Internă, organizat de Societatea Română de Medicină Internă (SRMI), prin cursurile precongres.

Eveniment de înaltă ţinută academică, Congresul înregistrează un număr record de participanţi – peste 1.500 de cadre medicale (medici specialişti, rezidenţi, medici primari, şefi de secţie, profesori şi şefi de catedră).

Începând de joi, 3 iunie şi pȃnă pe 5 iunie, găzduit de platforma online WEBEX CISCO, vor urma prezentările invitaţilor din programul ştiinţific al Congresului Naţional de Medicină Internă.

În paralel cu lucrările Congresului se va organiza o amplă expoziţie medicala online, în cadrul căreia companii farmaceutice şi de aparatură medicală îşi prezintă produsele în spaţii special amenajate şi gȃndite pentru această perioadă pe care trăim cu toţii, ȋn care va exista posibilitatea interacţiunii online cu reprezentanţii standurilor virtuale.

Congresul Naţional de Medicină Internă  este un eveniment de marcă în lumea medicinei interne, cel mai mare de acest gen din Romania. El reprezintă un mijloc de dezvoltare şi afirmare a celor mai buni specialişti în medicina internă, precum şi un cadru oficial de diseminare a informaţiilor cu privire la cele mai noi descoperiri în domeniu.

EVENIMENTE

Calendar

June 2021

MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
31
1
2
3
4
5
6
Events for 1st June
No Events
Events for 2nd June
No Events
Events for 3rd June
Events for 4th June
Events for 5th June
No Events
Events for 6th June
No Events
7
8
9
10
11
12
13
Events for 7th June
No Events
Events for 8th June
No Events
Events for 9th June
No Events
Events for 10th June
No Events
Events for 11th June
Events for 12th June
Events for 13th June
No Events
14
15
16
17
18
19
20
Events for 14th June
No Events
Events for 15th June
No Events
Events for 16th June
Events for 17th June
Events for 18th June
Events for 19th June
Events for 20th June
No Events
21
22
23
24
25
26
27
Events for 21st June
No Events
Events for 22nd June
No Events
Events for 23rd June
No Events
Events for 24th June
No Events
Events for 25th June
Events for 26th June
Events for 27th June
No Events
28
29
30
1
2
3
4
Events for 28th June
No Events
Events for 29th June
No Events
Events for 30th June
No Events

VIDEO

INTERVIU

INFOGRAFIC

Follow Us