CNAS a lansat ”Ghidul asiguratului”, în care este prezentat modul de funcționare a sistemului

Jul 30, 2021 | Asociaţii de Pacienţi, Ştiri

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat „Ghidul asiguratului”, care ajută publicul să înţeleagă modul de funcţionare a acestui sistem. Potrivit Biroului de presă al instituţiei, ghidul a fost postat pe site-ul CNAS, www.cnas.ro, şi promovat pe pagina de Facebook.

„Ghidul asiguratului” cuprinde informaţii despre calitatea de asigurat, modalităţile de accesare a serviciilor pe fiecare domeniu de asistenţă medicală, precum şi drepturile şi obligaţiile asiguratului, conform reglementărilor în vigoare la nivelul lunii iulie 2021.
Acesta se adresează atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate, care pot afla care sunt serviciile medicale la care au dreptul şi care este modalitatea de accesare a acestora.
„Informarea corectă, completă şi accesibilă a celor pe care îi deserveşte un sistem de sănătate este o condiţie fundamentală pentru buna funcţionare a acestuia. Nu doar în România, ci în orice ţară. Pe fondul unor reglementări complexe şi deseori în schimbare, cu atât mai mult în contextul pandemiei COVID-19, a situa oamenii în centrul sistemului înseamnă nu doar a concepe şi implementa politici de sănătate adecvate, ci şi (mai ales) a le oferi acestora instrumente care să îi ajute să beneficieze de serviciile la care au dreptul, cu respectarea obligaţiilor legale. Acest ghid este un astfel de instrument”, afirmă Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS, în prefaţa „Ghidului asiguratului”.
„Pe baza propunerilor şi recomandărilor primite după parcurgerea acestui ghid, CNAS va elabora şi alte ediţii, astfel încât să vină cât mai mult în sprijinul persoanelor care doresc să se informeze asupra modului în care pot accesa serviciile acordate în sistemul public de sănătate”, se arată în comunicat. AGERPRES