Campanie educaţională adresată copiilor pentru conştientizarea simptomelor accidentului vascular cerebral

Dec 17, 2020 | Cardiologie intervențională, Prevenţie, Ştiri | 0 comments

O campanie educaţională adresată copiilor menită să crească gradul de conştientizare a simptomelor accidentului vascular cerebral (AVC), astfel încât aceştia să poată ajuta o persoană care se confruntă cu o astfel de situaţie, se va derula din martie 2021 prin Programul Eroii FAST, cu ajutorul şcolilor partenere din mai multe judeţe din ţară.

“Copiii vor învăţa pe parcursul a cinci cursuri, împreună cu eroii Fred, Bruno, Clara şi Tibi, cum să identifice semnele principale ale AVC, cum să reacţioneze şi, mai ales, cum să intervină corect pentru a-i salva pe adulţii din preajma lor. Cursurile se vor desfăşura online sau în clasă, în funcţie de modul de funcţionare a şcolilor, în contextul pandemiei COVID-19. Acţiunea se va desfăşura prin intermediul platformei campaniei, fastheroes.com, unde toţi elevii se pot înscrie şi pot învăţa despre simptomele AVC, printr-o serie de eBook-uri şi jocuri educaţionale distractive. Cei care le parcurg adună puncte, îmbinând utilul cu plăcutul, printr-o competiţie al cărei rezultat final va fi salvarea oamenilor dragi din jur”, se arată în comunicatul companiei care derulează proiectul.

Organizatorii programului speră ca mesajul campaniei să ajungă la un număr cât mai mare de copii şi familii. “Ne-am propus ca în 2021 să ajungem la instituţii de învăţământ primar din diferite judeţe din România, astfel încât cei mici să aibă acces la această informaţie educativă. (…) Pentru a ne atinge obiectivul, ne dorim şi vom solicita susţinerea persoanelor publice şi a business-urilor sau a brandurilor ce activează în piaţa locală, cărora le vom veni în întâmpinare cu mesajul campaniei şi rugămintea de a adera la această cauză, ajutându-ne să transmitem informaţia cât mai propagat”, a declarat Silviu Chivu, Managing Director The Social Nest, agenţia delegată pentru implementarea campaniei Eroii FAST în România.

Campania este în derulare în Grecia, Canada, Africa de Sud, Germania, Ucraina, Brazilia şi Singapore, urmând să fie implementată şi în alte state.

Detalii despre campania Eroii FAST se regăsesc pe fastheroes.com.

Potrivit statisticilor prezentate în comunicat, 10% din populaţia adultă din România suferă de afecţiuni cardiovasculare, iar în rândul acestora incidenţa de AVC este de 1 la 2 persoane. O mare parte dintre copii petrec mult timp împreună cu bunicii lor, astfel că îi pot ajuta dacă suferă un accidentul vascular cerebral.

La nivel mondial, accidentul vascular cerebral este a doua cauză de deces şi a treia cauză de invaliditate. Cei care primesc tratament şi îngrijiri specializate cât mai rapid au şanse de supravieţuire cu leziuni aproape insesizabile.

Un studiu recent, publicat în jurnalul BMC Emergency Medicine, a arătat că doar 23% dintre pacienţii cu accident vascular cerebral şi-au dat seama corect de situaţia în care se află şi doar 11% au solicitat o ambulanţă. Interesant este că şase din zece (63%) au chemat o rudă sau un prieten pentru a cere sfaturi, doar o treime dintre aceştia (32%) primind în schimb sfatul corect, pentru a apela ulterior imediat serviciul de ambulanţă. Din cauza faptului că nu ajung în timp util la spital, majoritatea pacienţilor cu AVC nu primesc tratament optim. Riscurile unui accident vascular cerebral sunt foarte ridicate în cadrul categoriei de vârstă de peste 60 ani. AGERPRES

EVENIMENTE

Calendar

March

April 2021

May
MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
29
30
31
1
2
3
4
Events for 31st March
Events for 1st April
Events for 2nd April
Events for 3rd April
Events for 4th April
5
6
7
8
9
10
11
Events for 5th April
Events for 6th April
No Events
Events for 7th April
No Events
Events for 8th April
No Events
Events for 9th April
No Events
Events for 10th April
No Events
Events for 11th April
No Events
12
13
14
15
16
17
18
Events for 12th April
No Events
Events for 13th April
No Events
Events for 14th April
No Events
Events for 15th April
Events for 16th April
Events for 17th April
Events for 18th April
No Events
19
20
21
22
23
24
25
Events for 19th April
No Events
Events for 20th April
No Events
Events for 21st April
No Events
Events for 22nd April
No Events
Events for 23rd April
No Events
Events for 24th April
No Events
Events for 25th April
No Events
26
27
28
29
30
1
2
Events for 26th April
No Events
Events for 27th April
No Events
Events for 28th April
No Events
Events for 29th April
No Events
Events for 30th April
No Events

VIDEO

INTERVIU

INFOGRAFIC

PROIECTE

Follow Us