Administrarea de fier intravenos reduce riscul de respitalizare la persoanele cu insuficiență cardiacă

Dec 3, 2020 | Insuficiență cardiacă, Prevenţie, Ştiri

Pacienții care au fost spitalizați cu insuficiență cardiacă acută și care aveau deficiență de fier au avut mai puține motive să se întoarcă la spital din momentul în care li s-a administrat fier intravenos, potrivit cercetărilor de ultimă oră prezentate în cadrul sesiunilor științifice ale American Heart Association 2020. Acest studiu a fost publicat, de asemenea, în revista The Lancet.

Participanții la studiu au fost stabilizați după un episod de insuficiență cardiacă acută și li s-a administrat carboximaltoza ferică intravenoasă, o terapie de substituție a fierului, la externare.

„Deficiența de fier este frecventă la pacienții cu insuficiență cardiacă și este un factor de risc independent cu privire la internarea în spital și deces”, a spus Piotr Ponikowski, MD, Ph.D., șeful Departamentului de boli de inimă de la Universitatea de Medicină Wroclaw din Wroclaw, Polonia și autorul principal al studiului. „Am testat ipoteza conform căreia corectarea deficitului de fier cu carboximaltoză ferică la pacienții internați pentru un episod de insuficiență cardiacă acută și care au deficit de fier este eficientă în reducerea riscului de spitalizare recurentă și de deces cardiovascular”.

Studiul AFFIRM-AHF a înscris 1.108 pacienți din 15 țări care au fost externați după o spitalizare pentru insuficiență cardiacă acută și care s-au dovedit a avea deficit de fier în timpul șederii lor în spital. Vârsta medie a participanților a fost de 71 ani, iar 56% dintre aceștia au fost bărbați, cu o fracție medie de ejecție cardiacă de 33%. Fracția de ejecție măsoară cantitatea de sânge pompată de inimă la fiecare contracție. O fracție de ejecție normală este între 50% și 70%.

După ce starea lor cardiacă a fost stabilizată, pacienții au primit fie carboximaltoză ferică intravenoasă, fie un placebo în următoarele 24 de săptămâni, dozată în funcție de nivelul deficitului de fier.

În urma analizei s-au constatat semnificativ mai puține reinternări din cauza insuficienței cardiace în rândul pacienților tratați cu carboximaltoză ferică intravenoasă în comparație cu cei care au primit placebo. După 52 de săptămâni, pacienții care au primit suplimente de fier au avut cu 26% mai puține șanse de a fi respitalizați pentru insuficiență cardiacă. Acest rezultat a fost obținut cu doar una sau două injecții la 80% dintre pacienții din grupul feric carboximaltoză.

Rezultatele pentru riscul redus de spitalizare au fost semnificative din punct de vedere statistic; însă atunci când cercetătorii au analizat obiectivul combinate, atât de reducere a spitalizărilor cât și a decesului, rezultatele nu au fost statistic diferite.

“Acesta este primul studiu care demonstrează beneficiile suplimentării cu fier inițiat la pacienții stabilizați spitalizați pentru insuficiență cardiacă acută și au fost necesare doar două doze la majoritatea pacienților”, a spus Ponikowski. “Profesioniștii din domeniul sănătății ar trebui să examineze pacienții cu insuficiență cardiacă pentru prezența deficitului de fier, iar fierul intravenos ar trebui luat în considerare pentru cei cu deficit de fier și o fracțiune de ejecție de 50% sau mai mică.”

 

Sursă articol: www.medicalxpress.com