Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBC) Timişoara au efectuat în această săptămână 10 intervenţii pe cord deschis şi alte patru proceduri chirurgicale la persoane care vin în condiţii de urgenţă, dar şi la pacienţi programaţi pentru boli cardiace cronice, a anunţat şeful Secţiei chirurgie cardiovasculară adulţi şi copii a IBC Timişoara, dr. Marian Gaşpar.

„Săptămâna aceasta a fost una plină de activitate medico-chirurgicală. Am operat 10 pacienţi pe cord deschis, am efectuat două proceduri complexe de stent grafturi, pentru anevrisme de aortă abdominală şi încă două TAVI, implantare percutană de valve aortice la pacienţi cu stenoze aortice şi comorbidităţi severe. Procedurile au fost făcute în aceeaşi echipă complexă, Heart Team, de cardiologi intervenţionişti, medici chirurgi cardiovasculari, anestezişti, asistente medicale înalt specializate”, transmite prof. Marian Gaşpar.

Din cadrul Laboratorului de cateterism cardiac au făcut parte medicii Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara Cristian Mornos, Daniel Brie, Gabriel Oprişan, Ani Mornos şi Markus Lins.

„Ne bucurăm că avem toate condiţiile tehnice, echipamente şi materiale necesare pentru a rezolva cazuri deosebite cu boli cardiovasculare, chiar şi în această stare de pandemie. Sunt pacienţi care vin în condiţii de urgenţă cu infarcte miocardice acute, endocardite, disecţii de aortă, anevrisme, dar şi pacienţi programaţi pentru boli cardiace cronice – stenoze aortice, regurgitare mitrală, anevrisme aortice. Le mulţumim colegilor medici, asistente medicale, personalului auxiliar şi administrativ, pentru implicarea lor profesională şi umană în actul medico-chirurgical”, adaugă dr. Marian Gaşpar. AGERPRES